Câmpeanu Richard Dan-Sebastian va fi Director General Interimar al companiei Impact Developer & Contractor începând cu luna iunie. Îl va înlocui pe Constantin Sebeșanu, al cărui mandat încetează la 31 mai.
După trecerea zilei în care era aplicabil discountul de 5% investitorilor individuali, operațiunea de piață care premerge listarea furnizorului de electricitate Premier Energy, a atras mult mai puține ordine pe tranșa de retail. Mesajul unor subscrieri de 100% nu a venit încă pentru investitorii instituționali, însă așteptările sunt că oferta se va închide cu succes.
Listată în vara anului 2021, compania One United Properties și-a majorat în primele 3 luni ale anului, cu 9,27% rezultatul din activități de exploatare EBITDA, la 194,97 milioane lei, de la 178,42 milioane lei în exercițiul financiar precedent.
Bittnet Systems – care prin compania din grup Dendrio Solutions și TopTech a raportat semnarea unor contracte mari la acest început de an – afișează la T1 un indicator EBITDA negativ, de 5,41 milioane lei. Tăiere cu o treime a datoriilor.
Piața reglementată este pentru a 3-a ședință consecutiv eclipsată de licitația pentru acțiunile furnizorului de electricitate Premier Energy.
Compania Romcarbon, lider în piața românească a reciclărilor de mase plastice, a cumpărat acțiuni la Premier Energy în valoare totală de până la 1,6 milioane euro.
Încă din a 3-a zi a operațiunii de piață care premerge listarea furnizorului de electricitate Premier Energy emitentul a atras suprasubscriere pentru acțiunile puse în vânzare către investitorii individuali.
Compania din domeniul aviatic Aerostar raportează pentru primele 3 luni venituri totale operaționale de 167,18 milioane lei, cu 19,49% mai mari decât cea de 139,91 milioane lei din perioada similară a anului trecut.
Listat la sfârșitul anului 2016, furnizorul de servicii medicale MedLife raportează pentru primele 3 luni ale anului „evoluție pozitivă pe toate liniile de afaceri”.
Subscrierile de pe tranșa de retail a operațiunii de piață demarate, în vederea listării, de furnizorul de electricitate Premier Energy au o valoare mai mult decât dublă decât tranzacțiile de pe segmentul principal al pieței secundare.
Încă din a 2-a zi a operațiunii de piață care premerge listarea furnizorului de electricitate Premier Energy emitentul a atras o participare largă a investitorilor individuali.
Chiar și după resorbirea impactului listării Hidroelectrica, bursa românească a păstrat rulaje sporite care s-au răsfrânt pozitiv în rezultatele financiare ale operatorului de piață BVB.
Subscrierile în oferta derulată de furnizorul de electricitate Premier Energy au depășit numai pe tranșa de retail de 3 ori tranzacțiile pe cea mai lichidă acțiune din piața reglementată.
Operațiunea de piață a Premier Energy ia primul puls pe segmentul de retail.
Grupul TeraPlast și-a majorat câștigul pretaxare EBITDA în primul trimestru cu 32%, la 12 milioane lei.
Valoarea medie zilnică de tranzacționare de la BVB a fost cu puțin peste media ultimilor ani, însă a fost concentrată pe câteva nume.
Bursa și-a regăsit traiectoria de creștere, însă pe volume foarte mici.
Cu majorări la mai multe capitole din bilanț, Raiffeisen Bank România confirmă dinamica bună a sectorului bancar în climatul de majorare a dobânzilor.
Indicele BET s-a corectat cu o treime de procent, într-o sesiune cu lichiditate bună, dar concentrată pe primele 3 titluri.
TTS distribuie aproape jumătate din profitul net al anului trecut sub formă de dividende.
În condițiile acoperirii pierderii contabile din elemente ale rezultatatului reportat, FP acordă un dividend de 0,06 lei/acțiune.
Compania Turbomecanica, din domeniul aeronauticii, acordă un dividend cu randament de peste 7%.
După ce a semnat în acest an 4 contracte majore pe segmentul Cloud și infrastructură prin Dendrio, Bittnet Systems are o nouă înțelegere importantă pentru o companie din grup având ca obiect livrarea unor echipamente pentru o instituție de învățământ superior.
Compania Purcari Wineries propune repartizare de cash, dar și majorare de capital social. Ana-Maria Mihăescu, fostul șef regional al diviziei IFC a Băncii Mondiale este cooptată în board.
Listată în urmă cu 3 ani, compania Dr. Fischer Dental, fondată de doctorul Antoaneta Fischer, cu activitate îndelungată în Germania, face repartizare aproape integrală a profitului net obținut anul trecut, sub formă de dividende.